Acord de mediu
Acordul de Mediu este documentul emis de Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP), care stabilește condițiile în care un proiect poate fi realizat, astfel încât să fie respectate cerințele de protecție a mediului. Prin acest acord, autoritatea confirmă că proiectul propus nu are efecte negative semnificative asupra mediului sau că acestea sunt controlate prin măsuri concrete de prevenire și reducere.
Acordul de Mediu trebuie obținut înainte de începerea oricărui proiect, public sau privat, precum și în cazul modificării sau extinderii unor activități existente, atunci când acestea pot genera un impact semnificativ asupra mediului.
Acest document acordă titularului de proiect dreptul de a implementa investiția în condițiile respectării cerințelor de protecție a mediului și este obligatoriu pentru obținerea Autorizației de construire.
Acordul este valabil pe întreaga perioadă de realizare a lucrărilor pentru care a fost emis. Dacă, pe parcursul implementării proiectului, apar modificări semnificative sau elemente noi care nu au fost cunoscute la momentul emiterii acordului, autoritatea competentă poate solicita revizuirea acestuia sau, în anumite cazuri, refacerea studiului de impact asupra mediului.
Emiterea acestui document face parte din procedura de evaluare a impactului asupra mediului (EIM), prevăzută de Legea nr. 292/2018, Hotărârea de Guvern nr. 445/2009 și OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului. Scopul acestei proceduri este de a analiza, încă din faza de proiectare, modul în care investiția propusă poate influența mediul și de a stabili măsurile necesare pentru prevenirea sau reducerea efectelor negative.
Etapele și documentele necesare pentru obținerea Acordului de Mediu
Procedura se desfășoară etapizat, pentru a asigura transparență și conformitate cu legislația de mediu:
1. Etapa de notificare a intenției
Titularul proiectului anunță oficial Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) cu privire la intenția de realizare a proiectului, prin completarea și depunerea:
- Formularului de notificare
2. Depunerea solicitării și a Memoriului de prezentare
După notificare, titularul transmite către ANMAP cererea oficială de emitere a Acordului de Mediu, însoțită de:
- Memoriul de prezentare, care descrie amplasamentul, tehnologia, resursele utilizate și posibilele efecte asupra mediului;
- Planurile de situație și documentația tehnică aferentă;
- Dovada achitării taxei pentru analiză.
3. Etapa de încadrare
Autoritatea competentă analizează informațiile din memoriu și stabilește dacă proiectul:
- Nu necesită evaluare suplimentară – caz în care se emite decizia de încadrare fără raport, urmată de eliberarea Acordului de Mediu; sau
- Necesită elaborarea unui Raport privind Impactul asupra Mediului (RIM).
4.a. Elaborarea Raportului de Impact asupra Mediului (RIM)
- Document tehnic realizat de specialiști acreditați, care evaluează detaliat efectele asupra factorilor de mediu (aer, apă, sol, biodiversitate, zgomot, sănătatea populației, peisaj etc.).
4.b. Evaluarea adecvată (EA)
Pentru proiectele care pot afecta arii naturale protejate sau care intră sub incidența art. 28 din OUG nr. 57/2007, este obligatorie parcurgerea procedurii de evaluare adecvată.
În cadrul acesteia se elaborează Studiul de evaluare adecvată, document ce analizează efectele posibile asupra habitatelor și speciilor protejate, precum și măsurile necesare de evitare sau reducere a impactului.
Conținutul studiului este stabilit conform Ghidului metodologic aprobat prin Ordinul nr. 19/2010.
Evaluarea adecvată (EA) se realizează în paralel cu Raportul de Impact asupra Mediului (RIM).
Aceste 2 documentații se trimit mai departe către autoritatea competentă către analizare.
5. Consultarea publicului și a autorităților
Se organizează dezbaterea publică a raportului și se colectează observațiile relevante, pentru a asigura transparență și participare din partea comunității și a instituțiilor interesate.
Această etapă este esențială pentru validarea publică a concluziilor raportului.
6. Analiza finală și emiterea Acordului de Mediu
ANMAP analizează documentația completă, concluziile raportului și rezultatele consultării publice, apoi emite Acordul de Mediu, care include condițiile tehnice și măsurile de protecție a mediului aplicabile proiectului.
Acordul de Mediu poate fi transferat unei alte societăți, cu condiția ca noul titular să implementeze proiectul în aceleași condiții stabilite prin acordul emis.
Obține Acordul de Mediu rapid cu Greenviro
La Greenviro, vă oferim sprijin complet în procesul de obținere a Acordului de Mediu, de la prima etapă de notificare până la emiterea documentului final. Echipa noastră de specialiști atestați analizează impactul generat de proiect, elaborează documentația necesară și asigură o colaborare eficientă cu autoritățile competente.
Serviciile noastre includ:
- Întocmirea Notificării
- Întocmirea Memoriului de prezentare;
- Elaborarea Raportului privind Impactul asupra Mediului (RIM);
- Elaborarea Studiului de Evaluăre adecvată (EA);
- Suport în derularea consultărilor publice;
- Preluarea comunicării cu autoritățile;
Demarezi un proiect? Greenviro se ocupă de Acordul de Mediu.
Acte de reglementare de mediu
Solicitați suport tehnic specializat
Solicitați suport tehnic specializat pentru soluții eficiente și informații corecte, furnizate de profesioniști.
