Raport privind Impactul asupra Mediului
Raportul privind impactul asupra mediului (RIM) este documentul elaborat în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, reglementată de O.U.G. nr. 195/2005, H.G. nr. 445/2009 și de Directiva 2011/92/UE, modificată prin Directiva 2014/52/UE. Procedura începe cu Etapa de încadrare, în care autoritatea competentă stabilește dacă proiectul poate genera efecte semnificative asupra mediului și dacă este necesară evaluarea impactului. Proiectele prevăzute în Anexa I la Directivă sunt supuse automat evaluării, iar pentru proiectele din Anexa II, necesitatea EIM se stabilește prin analiza posibilului impact semnificativ, realizată fie de la caz la caz, fie pe baza unor praguri sau criterii tehnice stabilite la nivel național. RIM se întocmește doar în situația în care, în urma încadrării, autoritatea dispune parcurgerea procedurii de evaluare a impactului.
Documentul cuprinde descrierea completă a proiectului, analiza situației existente a mediului și rezultatele studiilor de specialitate realizate în teren (apă, aer, sol, biodiversitate, zgomot, vibrații, geotehnică, hidrologie etc.). Pe baza acestor date sunt evaluate efectele directe și indirecte ale proiectului, impacturile cumulative și interacțiunile cu alte proiecte existente sau aprobate. RIM include și analiza alternativelor tehnice și de amplasament, conform cerințelor procedurale, inclusiv analiza variantei de neimplementare.
Raportul stabilește măsurile necesare pentru evitarea, reducerea sau compensarea impacturilor identificate în etapele de construire, operare și dezafectare, precum și cerințele de monitorizare care trebuie respectate de titular pe toată durata implementării proiectului. Aceste măsuri sunt formulate în concordanță cu legislația aplicabilă, cu ghidurile metodologice și cu recomandările specifice ale autorităților de mediu.
Conform legislației în vigoare, RIM nu poate fi întocmit de titularul proiectului, ci doar de experți atestați în domeniul protecției mediului, la solicitarea titularului. Echipa Greenviro include astfel de experți, autorizați să elaboreze rapoarte privind impactul asupra mediului în conformitate cu cerințele procedurale.
Rapoartele sunt redactate pe baza cadrului legal aplicabil și a metodologiilor aprobate, folosind date actuale din teren, studii de specialitate și instrumente tehnice care permit o evaluare completă și fundamentată a proiectelor.
Lăsați elaborarea RIM și relația cu autoritățile pe mâna experților noștri.
Studii de mediu, biodiversitate și ape
Solicitați suport tehnic specializat
Solicitați suport tehnic specializat pentru soluții eficiente și informații corecte, furnizate de profesioniști.
